autonom.ro
Rent a car - Autonom-
Autonom.ro

Premierele HBO in luna septembrie

INDIANA JONES AND THE KINGDOM OF THE CRYSTAL SKULL
Indiana Jones şi regatul craniului de cristal
Aventuri, SUA 2008
27,30
Steven Spielberg
Harrison Ford, Cate Blanchett, Karen Allen, Ray Winstone, John Hurt

Au trecut 19 ani de la ultima aventură a Doctorului Indiana Jones. Este anul 1957 şi a venit vremea să rezolve o nouă enigmă.

Legendarul şi fermecătorul doctor-arheolog-aventurier Henry „Indiana” Jones e chemat din nou la acţiune, înapoi în jungla Sud Americană prin care a mai trecut cu câteva decenii în urmă. Între timp omenirea a scăpat de nazişti şi de al doilea război mondial, dar e demult intrată în Războiul Rece. Ce altă provocare mai serioasă pentru Indy decât salvarea unor artefacte misterioase din mâinile agenţilor sovietici care caută să îngenuncheze lumea?
Al patrulea film din seria Indiana Jones, lansat anul trecut de acelaşi trio invincibil (Harrison Ford – Steven Spielberg – George Lucas), a fost aştept cu scepticism ca o încercare ridicolă de a învia un brand cinematografic. Filmul a fost un succes rǎsunǎtor şi a demonstrat contrariul. Secretul a fost păstrarea aceluiaşi amestec de acţiune, suspans şi umor şi ocolirea efectelor speciale (lui Indy şi lui Spielberg le place sǎ facǎ lucrurile într-o cuceritoare manierǎ old fashion) Iar Harrison Ford, la 65 de ani, arată de 50. La fel de sexi ca acum douăzeci de ani, doar uşor mai ridat. Personaje secundare excepţionale (o Cate Blanchett „rea” care aratǎ ca o divǎ de film mut), aventuri pe Amazon, cinema de acţiune clasic american. Un nou capitol glorios la o francizǎ miticǎ.

SUNSHINE
Sunshine
SF, Anglia 2007
6,9,26,29
Danny Boyle
Rose Byrne, Cliff Curtis, Chris Evans, Troy Garity, Cillian Murphy

Suntem în 2057 şi ultima speranţă de supravieţuire a umanităţii este o navă spaţială cu o misiune solară. Un film splendid şi elogiac, regizat de acelaşi Danny Boyle, regizorul care anul acesta s-a acoperit în aur şi Oscaruri cu Slumdog Millionaire.

Andrew Macdonald, producătorul care a lansat Trainspotting şi Ultimul rege al Scoţiei, a mizat pe Sunshine ca pe o interesantă provocare SF. Premiza filmului este aceea că într-un viitor apropiat, de doar 50 de ani, soarele va fi pe moarte, nemaiproducînd energia şi lumina de care omenirea are nevoie pentru a supravieţui pe Pământ. Întreaga comunitate globală îşi adună resursele pentru a trimite în spaţiu o misiune care trebuie să bombardeze soarele pentru a-l reaprinde. Povestea se concentrează pe cei opt astronauţi şi oameni de ştiinţă care conduc această misiune de sacrificiu. În drumul către soare, echipa dă peste nava trimisă în acelaşi tip de operaţiune, în urmă cu şapte ani. Icarus 1 pluteşte fără viaţă în spaţiu. Acesta e punctul în care lucrurile încep să meargă din rău în mai rău la bordul lui Icarus 2, iar presiunea de salvare a întregii umanităţi care apasă pe umerii cercetătorilor devine insuportabilă. Una dintre cele mai captivante, filozofice şi vizual uluitoare pelicule de anticipaţie ale ultimelor decenii. Veţi fi iluminaţi.

THE SIMPSONS MOVIE
Simpsonii – Filmul
Comedie, SUA 2007
20,23,28,29
David Silverman

După două zeci de ani de audienţe zdrobitoare, cea mai cunoscută familie animată a trecut de la serial de televiziune la nivelul următor: Simpsonii – Filmul.

Homer, Marge, Bart, Maggie şi Lisa, câinele lor şi pisica, sunt singurele personaje de desene animate care au adunat de-alungul timpului 24 de premii Emmy şi o stea pe Hollywood Hall of Fame. Desemnaţi de revista Time, în 1999, cel mai bun serial de televiziune al secolului 20, Simpsonii sunt în prezent cel mai lung şi mai influent sitcom american. În 2006, după cinci ani de lucru şi peste o sută de variante de scenariu de film de lungmetraj, proiect deja de mult timp cerut şi aşteptat de fani, Simpsonii – Filmul a intrat în producţie în regia lui David Silverman, un an mai tarziu fiind lansat în cinematografe. Un adevărat succes atât în cronicile criticilor care l-au descris ca fiind inteligent, subversiv, simplu, dar radical, cât mai ales în faţa publicului (încasări de peste jumătate de miliard de dolari la nivel mondial).
Filmul îi urmăreşte pe Simpsoni într-un soi de exil în Alaska, impus de o nefericită întâmplare în care Homer a otrăvit lacul din Springfield, exil care se sfârşeşte atunci când Homer trebuie să revină totuşi acasă pentru o misiune de o seriozitate extremă: salvarea oraşului de la distrugerea plănuită de diabolicul director al Agenţiei de Protecţie a Mediului. Homer, identificat printr-o nesfârşită stupizenie, trebuie să fie acum super-erou local. Dar poate el să împiedice o catastrofă şi să nu fie el însuşi una? Simpsonii – Filmul este odiseea lui Homer într-o Americă virtuală prezidată de Arnold Schwarzenegger.

VANTAGE POINT
Fiecare vede altceva
Acţiune, SUA 2008
13,16,26
Peter Travis
Dennis Quaid, Matthew Fox, Forest Whitaker, Sigourney Weaver, William Hurt
Martorii unei încercări de asasinare a Preşedintelui Statelor Unite ale Americii îşi descriu fiecare perspectivele asupra evenimentului. Pe măsură ce poveştile lor avansează, agenţii Secret Service Thomas Barnes (Dennis Quaid) şi Kent Taylor (Matthew Fox) pun cap la cap intenţiile terifiante care stau în spatele atacului.

Vantage Point este un thriller politic de acţiune plasat în Spania. Preşedintele Ashton (William Hurt) se află la un summit internaţional pe tema războiului global al terorii, iar agenţii Barnes şi Taylor sunt doi dintre agenţii desemnaţi să îl păzească. La ora 11, 58 de minute şi 59 de secunde, Preşedintele Ashton este împuşcat. Isteria se dezlănţuie ca după un val tsunami, dar mecanismele de securitate reuşesc să îşi întindă tentaculele şi să încerce să afle cine este în sptalele atentatului. Filmul se derulează aratînd acelaşi moment, însă mereu din perspectivă altcuiva. La capătul fiecărei declaraţii, ceasul se întoarce la aceeaşi ora 11, 58 de minute şi 59 de secunde pentru ca o nouă mărturie să fie dezvăluită şi înregistrată. Iar agenţii adună şi cern informaţiile ajungînd în punctul în care adevărul e clar ca lumina zilei. Dar oare adevărul poate fi spus?

CA$H (2008)
Ca$h
Crimă. Franţa 2008
12,16,17,27,28
Eric Besnard
Jean Dujardin, Jean Reno, Valeria Golino, Alice Taglioni, Francois Berléand

Cash, cel mai elegant infractor parizian, face profituri satisfăcătoare dintr-o afacere tip uite alba unde-i neagra. Dar Cash nu e genul de tip pe care să îl mulţumească ceva satisfăcător, aşa că planifică o schemă mult mai interesantă care implică Riviera Franceză şi presupune diamante. Operaţiunea este însă umbrită de un şarlatan legendar, un adevărat artist-infractor, şi de câteva femei periculos de frumoase care îşi vor partea diamantului. Alianţele se fac şi se desfac, iar participanţii se joacă de-a trădarea. Un singur lucru e sigur. Datoriile nu rămân neplătite, moartea unui frate-prieten va fi răzbunată. Cineva câştigă, altcineva pierde. Dar cine va fi unul şi cine va fi celălalt?

COLLEGE ROAD TRIP
Călătorie cu peripeţii
Comedie, SUA 2008
29
Roger Kumble
Martin Lawrence, Raven-Symoné , Donny Osmond, Brenda Song, Kym E. Whitley

Melanie (Symone) este aproape de absolvirea liceului. O elevă exemplară, Melanie visează să ajungă procuror şi primul pas pe care vrea să îl facă e un tur prin curtea posibilelor universităţi împreună cu prietenele ei cele mai bune. E o călătorie pe care o planifică exclusiv pentru ea şi prietenele ei, dar tatăl lui Melanie, şef al poliţiei locale, e exagerat de protector cu ea şi spune sec şi fără drept de apel: nu. Aşa că porneşte împreună cu ele într-o aventură care devine un coşmar plin de ghinioane şi tensiuni.

DE L’AUTRE COTE DU LIT (AKA. CHANGING SIDES)
Schimbare de roluri
Comedie, Franţa 2008
8,17,18,27
Pascale Pouzadoux
Dany Boon, Sophie Marceau

Ariane şi Hugo sunt plictisiţi şi nefericiţi. După zece ani de mariaj au ajuns să trăiască zilnic cu impresia că sunt doi hamsteri care aleargă fără scăpare în aceeaşi cuşcă. Decizia de a face schimb de vieţi pare să fie o ultimă soluţie. Ea se trezeşte de a doua zi în adidaşii unui director de firmă de materiale de construcţii, iar el în pantofii cu toc ai unei vânzătoare de bijuterii la domiciliu. Dar e viaţa mai frumoasă sau măcar suportabilă atunci când o contempli de pe partea cealaltă a patului?

MISS PETTIGREW LIVES FOR A DAY
Domnişoara Pettigrew
Comedie, Anglia 2008
5,9,10,20,21,29,30
Bharat Nalluri
Frances Mcdormand, Mark Strong, Amy Adams

Plasat în Londra interbelică, filmul este istoria unei domnişoare de vârsta a doua, fiică de vicar, întotdeauna perfect încorsetată în taior şi cămăşuţă dantelată, unic-specializată în educarea copiilor de familie bună. Obişnuită cu o existenţă precisă şi echilibrată, Guinevere Pettigrew e lovită ca de trăznet atunci când află că e concediată şi că agenţia de recrutare de dădace care o reprezintă este în imposibilitatea de a-i oferi o altă slujbă. Dar chiar şi într-o singură zi oricine îşi poate schimba traiectoria, devenind, să spunem, secretara personală a unei actriţe-cântăreţe americance cu viaţă amoroasă explozivă. O comedie sofisticată şi extrem de inteligentă.

SEMI-PRO
Semiprofesionist
Comedie, SUA 2008
19,29
Kent Alterman
Will Ferrell, Woody Harrelson, André Benjamin, Maura Tierney, Will Arnett

1976, Michigan. Neconvenţionala ABA este o ligă de basket rapidă, sălbatică şi nebună care rivalizează cu NBA şi care şi-a făcut numele cu inovaţii ca lovitura de trei puncte şi întrecerile de slam dunk. Cu toate astea, NBA este pe cale să înghită ABA, doar patru dintre echipele celei de-a doua ligi urmând să mai joace la nivel pro ca urmare a acestei schimbări. Jackie Moon (Will Ferrell), proprietar, antrenor şi jucător de bază al Michigan Tropics trebuie să conducă un sezon de success atât pe teren cât şi în actele contabile pentru a-şi putea duce echipa pe unul dintre cele patru locuri câştigătoare.

ALPHA DOG
Mascul necruţător
Dramă, SUA 2006
3,11,22
Nick Cassavetes
Emile Hirsch, Justin Timberlake, Ben Foster, Bruce Willis, Sharon Stone

Johnny Truelove (Emile Hirsch) e dealer de droguri în Los Angeles. Vine dintr-o familie bună, are propria lui casă, maşinile lui şi prietenii care îl respectă. Johnny are 19 ani. Din prea mult bine şi prea multă plictiseală, Johnny intră în afaceri cu droguri. Johnny crede că drogurile sunt o distracţie care nu-l poate băga în belele, dar când prietenul lui Jake (Ben Foster) trenează o datorie Johnny ia lucrurile mult mai în serios. Îl răpeşte pe fratele mai mic al lui Jake iar povestea o ia iremediabil la vale. Film inspirat din cazul real al lui Jesse James Hollywood, care la 21 de ani a devenit cea mai tânără persoană aflată pe lista FBI Most Wanted

BATMAN: GOTHAM KNIGHT
Batman: Cavalerul din Gotham
Animaţie, SUA 2008
1,2,19,24
Shojiro Nishimi, Futoshi Higashide, Hiroshi Morioka, Yasuhiro Aoki, Toshiyuki Kubooka

Producătorii lui Batman Begins şi The Dark Knight au făcut echipă cu unii dintre cei mai respectaţi realizatori de animaţie japonezi pentru a explora povestea lui Bruce Wayne şi transformarea lui în super erou salvator al Gotham. Filmul este spus sub forma a şase capitole distincte care aruncă o, privire stilizată asupra vieţii eroului nemuritor al benzilor desenate.

JOSHUA (2007)
Joshua
Thriller, SUA 2007
14,24,27
George Ratliff
Sam Rockwell, Vera Farmiga, Celia Weston, Dallas Roberts, Jacob Kogan

Povestea lui Brad şi Abby Cairn. Brad şi Abby Cairn sunt cuplul perfect din Manhattan, au apartamentul perfect şi îl au pe Joshua, copilul perfect, fenomenal de inteligent şi talentat. Perfecţiunea se umflă şi crapă ca un balon după naşterea celui de-al doilea copil, Lily. La scurt timp după aducerea acasă a lui Lily, o latură întunecată a personalităţii primului născut începe să se contureze încet, dar înspăimântător. Pentru că Joshua nu e un copil obişnuit.

KINGS OF SOUTH BEACH
Mafia din South Beach
Dramă, SUA 2007
15,20,23
Tim Hunter
Donnie Walhbarg, Jason Gedrick, Nadine Velazquez, Sean Poolman, Frank John Hughes

Mafia din South Beach este un thriller poliţist bazat pe fapte reale care prezintă căderea proprietarului celui mai în vogă club din Miami, Chris Troiano. Personajul Chris Troiano este inspirat din Chris Paciello, o figură flamboaiantă, asociat cu crime şi cu mafia italiană, şi fost presupus iubit din tinereţe al Madonnei. Chris Troiano este interpretat de Jason Gedrick, iar Andy, prietenul cel mai apropiat şi mâna lui dreaptă, de Donnie Walhberg (fratele mai mare al lui Mark Walhberg). Când poliţia începe să adulmece împrejurimile clubului de ai cărui paznici nu trece decât spuma night-lifeului din Miami, Troiano se vede confruntat din nou cu un trecut de care sperase să scape, dar care acum îl va înfunda.

LOST BOYS: THE TRIBE
Băieţii pierduţi: Tribul
Horror, SUA 2008
10,19,28
P.J. Pesce
Tad Hilgenbrink, Autumn Reeser, Angus Sutherland, Corey Feldman, Gabrielle Rose

THE LOST BOYS a fost una dintre comediile horror de referinţă ale anilor 80, dovedind, dacă mai era necesar, ce reţetă de succes este amestecul de momente de groază cu vampiri şi umorul tipic unui film pentru adolescenţi. THE LOST BOYS s-au întors în 2008 într-un sequel intitulat Tribul în care Chris Emerson (Tad Hilgenbrink) şi sora lui Nicole (Autumn Reeser) se mută după moartea părinţilor într-un oraş de pe o plaja californiană unde vor locui cu o rudă. Plaja e însă sub stăpânirea unui grup de surferi care nu sunt doar nişte adolescenţi huligani, ci vampirii din ’80. Iar Nicole şi sângele ei proaspăt devin ţinta dorinţelor lor.

INDIANA JONES AND THE LAST CRUSADE
Indiana Jones şi ultima cruciadă
Avenuri, SUA 1989
26
Steven Spielberg
Harrison Ford, Sean Connery, Denholm Elliott, Alison Doody, John Rhys-Davies

Cea de-a treia parte a faimoasei saga semnate Spielberg/Lucas urmăreşte doi Indiana Jones. Junior (Harrison Ford) şi Senior (Sean Connery). Povestea e plasată în 1938 şi îi duce pe cei doi prin America, Europa şi Orientul Mijlociu în căutarea Sfântului Graal, un artefact ameninţat să intre pe mâinile naziştilor. Considerat cel mai amuzant dintre filmele Indiana Jones datorită chimiei excepţionale dintre Ford şi Connery, Indiana Jones şi ultima cruciadă a spart box-office-ul american având numai în primul week-end de la lansare încasări record de 50 de milioane de dolari.

INDIANA JONES AND THE RAIDERS OF THE LOST ARK
Indiana Jones şi căutătorii arcei pierdute
Aventuri, SUA 1981
24
Steven Spielberg
Harrison Ford, Karen Allen, Paul Freeman, Ronald Lacey, Denholm Elliott

Printre zeci de eroi detectivi şi eroi agenţi secreţi, unicul erou arheolog al cinema-ului, Dr Indiana Jones, a apărut prima dată pe marile ecrane în 1981 în filmul Indiana Jones şi căutătorii arcei pierdute. Povestea e plasată în 1936, în plină eră a terorii celui de-al treilea Reich, când interesul major al lui Adolph Hitler este să pună mâna pe legendara Arcă Pierdută ale cărei puteri supranaturale ar putea învinge armate întregi şi i-ar asigura conducerea lumii. Guvernul american vrea şi el să găsească artefactul numai pentru a-l putea ţine departe de Hitler şi apelează pentru îndeplinirea misiunii la doctorul Indiana Jones, profesor de arheologie la un colegiu din New England. Indy acceptă misiunea şi porneşte într-o călătorie plină de aventuri prin America de Sud şi Africa, împreună cu frumoasa Marion, femeia pe care a părăsit-o şi care nu-l poate ierta, împotriva unui lung şir de inamici văzuţi sau nevăzuţi. Primul capitol al seriei este şi cel mai iconic – filmele de aventurǎ/acţiune nu vor mai fi niciodatǎ la fel. Cinema-ul are, de acum, un super-erou vulnerabil şi sexy – pe Indy. E greu de imaginat ce ne-am fi fǎcut fǎrǎ el în ultimii (aproape) 30 de ani.

INDIANA JONES AND THE TEMPLE OF DOOM
Indiana Jones şi templul morţii
Aventuri, SUA 1984
25
Steven Spielberg
Harrison Ford, Kate Capshaw, Ke Huy Quan, Amrish Puri, Roshan Seth

Cel de-al doilea Indiana Jones, intitulat Indiana Jones şi templul morţii, aduce împreună un trio devenit celebru după primul film: Harrison Ford (Indiana Jones), Steven Spielberg (regizor) şi George Lucas (producător). De această dată povestea e plasată în Asia, în 1935, cu un an înaintea primei aventuri a arheologului super-serios şi super-sexi. Indy e acum însoţit de o şanteuză de club (Kate Capshaw), sensibilă şi sperioasă, şi de un puşti chinez de 12 ani – Short Round (Quan Ke Huy), iar misiunea lor presupune salvarea unor copii indieni şi recuperarea pietrei mistice aflate în posesia unui cult al răului. În comparaţie cu primul film care îl plimbă pe Indy prin două continente, Templul Morţii are loc exclusiv în India şi este mult mai orientat către latura horror a poveştii, dar este cel puţin la fel de plin de aventuri şi de suspans.

OTHELLO
Othello
Dramă, SUA 1995
21,30
Oliver Parker
Laurence Fishburne, Irene Jacob, Kenneth Branagh, Nathaniel Parker, Michael Maloney

Othello, film de debut al regizorului Oliver Parker, este o adaptare a piesei lui William Shakespeare care reduce textul original la jumătate şi îi accentuează sexualitatea şi violenţa. Laurence Fishburne este generalul maur Othello care revine în glorie după înfrângerea armatelor turce lângă Cipru. Promiţând să o ia de soţie pe Desdemona (Irene Jacob), Othello ignoră sfatul propriului socru care îl avertizează de firea necinstită a fiicei sale. Înşelătorii şi adevăruri dureroase, duc împreună spre un tragic sfârşit shakespearian. Filmul regizat de Parker este prima variantă a piesei transpuse în film care are în rolul principal un actor de culoare, singurele ecranizări precedente fiind interpretate de Orson Welles şi Laurence Olivier.

THE SCORPION KING
Regele Scorpion
Acţiune, SUA 2002
7,15,16,26
Chuck Russell
Dwayne „The Rock” Johnson, Michael Duncan, Steven Brand, Kelly Hu, Bernard Hill

În timpuri străvechi, un luptător din deşert se ridică împotriva armatei răului care vrea să ia în stăpânire lumea. Mathayus trebuie doar să o ucidă pe vrăjitoarea Cassandra, dar lucrurile par să îl îndrepte spre un viitor mult mai important. Cu ajutorul liderului tribal Balthazar şi al unui aliat neaşteptat, depinde doar de Mathauys să îşi ducă la îndeplinire destinul şi să devină marele Rege Scorpion.

HARD AS NAILS
Misionarul
Documentar,
SUA 2007
24
David Holbrooke

Documentarul HBO, Misionarul, regizat de David Holbrooke îl prezintă pe neobişnuitul misionar catolic Justin Fatica, la vârsta de doar 29 de ani, predicând unui larg număr de tineri. Atraşi de aura lui magnetică, tinerii îşi deschid în faţa lui inimile, oferind mărturisiri brutal de sincere ale dependenţei lor de droguri, ale abuzurilor sexuale, ale încercărilor de suicid sau de auto-mutilare. Un călător neobosit, Fatica străbate lumea şi încearcă recuperarea sufletelor prin practici considerate deosebit de agresive, pe care biserica catolică le dezaprobă, dar care se dovedesc a fi eficiente pentru tinerii care doresc să îl urmărească. Un exemplu considerat şocant este acela al sesiunilor de crucificare, întru înţelegerea suferinţelor prin care a trecut Iisus Cristos, pe care Fatica le organizează pentru tinerii săi credincioşii. Un film intens şi tulburător.

Pentru mai multe detalii, accesati www.hboclub.ro.

logohb

Slabit
Machiajul.ro
advertisment
advertisment