autonom.ro
Rent a car - Autonom-
Autonom.ro

Motanul incaltat pe marile ecrane

Filmul de animatie 3D „Motanul incaltat” a fost probabil cel mai reusit film al sfarsitului de an 2011. Astfel  „Motanul incaltat” a inceput luna decembrie 2011 in pozitia de lider in box office, cu cele mai mari vanzari de bilete. Animatia inca ruleaza in cinematografele din Romania si are un scor pe IMDB.com de 7, ceea ce nu este rau deloc. Filmul este distribuit in Romania de RO IMAGE.

“Motanul Încălţat” e regizat de CHRIS MILLER. JOE M. AGUILAR şi LATIFA OUAOU sînt producători, iar ANDREW ADAMSON şi GUILLERMO DEL TORO, producători executivi. Scenariul îi aparţine lui TOM WHEELER, şi e scris după o poveste de BRIAN LYNCH, WILL DAVIES şi Tom Wheeler. Muzica îi aparţine lui HENRY JACKMAN.

O POVESTE DE LEGENDĂ
Absolvent al prestigiosului Institut pentru Arte şi Film din California, Chris Miller e un artist multitalentat.După o carieră de succes în publicitate, video şi film, Miller s-a alăturat studioului DreamWorks Animtaion SKG pentru a lucra la “Antz”, care avea să devină primul mare succes al studioului. După aceea, a devenit membru al unei elite care avea să schimbe istoria filmelor de animaţie, lucrînd la “Shrek” 1 şi 2, şi regizînd partea a treia a francizei, ca să nu mai vorbim despre vocea pe care şi-a împrumutat-o mai multor personaje din serie.
Prima dată cînd Miller s-a “întîlnit” cu memorabila felină, cunoscută nouă sub numele de Motanul Încălţat, a fost în timpul producţiei părţii a doua din “Shrek”. Încă de pe atunci şi-a putut da seama că Motanului îi era destinată o carieră măreaţă: “Motanul Încălţat a fost parte extrem de importantă a celui de-al doilea episod din “Shrek”, şi mi-am dat seama că era doar o chestiune de timp pînă să se afirme solo. Era un personaj care avea, clar, o istorie în spate. M-a făcut să mă întreb de unde avea accentul acela, sau, şi mai important, cum s-a pricopsit cu botinele acelea, care era povestea lui, pînă la urmă?”. Joe M. Aguilar, producător laureat cu Emmy, şi el un veteran al studioului DreamWorks Animation, spune: „Dintre toate personajele din seria Shrek, Motanul Încălţat e cel de care oamenii erau cel mai interesaţi, cel mai carismatic.”

Chris Miller rezumă: “Am vrut să regizez debutul Motanului Încălţat pentru că am considerat că acest personaj merita propria sa poveste. Deşi mic de statură, e curajos, dramatic, romantic. E perfect pentru un film de anvergură.”
Pentru a-i găsi originile, creatorii i-au imaginat propria aventură la care au lucrat nici mai mult, nici mai puţin de 600 de persoane.

PERSONAJE ŞI ACTORI: EROI ŞI PROSCRIŞI
Încă de la început, tuturor le-a fost clar că popularitatea personajului Motanul Încălţat a provenit de la vocea lui Antonio Banderas. Vedeta a luat prin surprindere spectatorii din toată lumea, care se aşteptau ca o creatură atît de mică să aibă o voce ascuţită, dar s-a prezentat în faţa tuturor cu o voce gravă şi serioas. Contrastul dintre tonul vocii şi apucăturile tipice de pisic e cel care îl ac atît de fermecător. Banderas spune: “E un personaj nemaipomenit. Mi-am descoperit atîtea nuanţe ale vocii din 2002! E un erou romantic, cu o inima mare; are simţul onoarei şi al loialităţii, dar e şi un pic poznaş, ceea ce cred că le place mai als copiilor. Pentru mine, nu e o doar o pisică, ci o fiinţă care are capacitatea de a exprima lucruri. Pentru că sînt spaniol, am şi ocazia de a duce personajul către 800 de milioane de oameni – s-a făcut şi o versiune pentru America Centrală şi de Sud, şi am folosit idioame specifice acelor culturi, dar şi o versiune în catalană, pentru Spania.” Vedeta mărturiseşte că împărtăşeşte mai multe abilităţi cu eroul său: poate să mînuiască o sabie, şi, evident, e mai mult decît apt să întruchipeze arhetipul “latino lover”: “Doar că sînt mai înalt, dar, altfel, mă asemăn cu Motanul Încălţat mai mult decît credeam”, glumeşte Banderas.
Lumea eroului nostru e populată de cîteva personaje care vin din poezioarele pentru copii. Prietenul său din copilărie, Alexandru Hopa-Mitică, e cel care visa şi el la o viaţă mai bună pe vremea cînd erau amîndoi la orfelinat. Chris Miller spune: “Alexandru Hopa-Mitică nu seamănă cu nimic din ce ştiaţi pînă acum. L-am cooptat pe Zach Galifianakis, care a fost extraordinar. E un actor extrem de comic, şi în acelaşi timp foarte contemporan. El a fost cel care a găsit cea mai bună justificare a personajului său: Hopa-Mitică a simţit că şi-a pierdut prietenul cel mai bun şi a luat-o razna, dar sufletul i-a rămas curat.”
Galifianakis spune: “Cred că e una din cele mai grele încercări să dai consistenţă unui personaj doar cu vocea. Cînd începi, ţi se arată doar o machetă a ceea ce e în acel moment personajul, apoi tu trebuie să-I găseşti atitudinea. Odată ce animatorii te văd cum interpretezi, îţi văd gesturile şi le integrează în personaj. Dar eşti nevoit să fii mult mai expresiv cu vocea decît într-un film care nu e de animaţie.” “Am făcut oare cercetări să văd cum trebuie să fie un ou?”, glumeşte actorul. “Ar fi trebuit să mă duc la magazin, să petrec timp cu ouăle, să ajun să le cunosc, să stau de vorbă cu ele. Nu. Dar am bătut ouă. Am aruncat cu ouă în oamenii care fac scandal dimineaţa la mine în cartier. Acum, dacă stau şi mă gîndesc, ouăle nu capătă respect în viaţa reală, aşa că am reparat eu situaţia. În filmul nostru arătăm cum ar trebui să fie tratate ouăle.”

Marea aventură a Motanului Încălţat are nevoie şi de o prezenţă feminină, iar Salma Hayek e cea care îl va însoţi. “Salma Hayek este Pisi-Lăbuţe Pufoase”, spune Chris Miller, “iar interpretarea ei e extraordinară. E o actriţă frumoasă, puternică şi senzuală, dar, cel mai important, e amuzantă. Relaţia cu personajul lui Banderas e autentică. Cei doi sînt un cuplu perfect, iar vocea Salmei e grozavă.”

La rîndul ei, actriţa spune: “Tot ce se petrece în acest film e comic şi incitant. E prima dată cînd lucrez la o animaţie şi îmi doream de mult timp acest lucru. Sînt cu atît mai bucuroasă, cu cît o să pot să savurez filmul alături de fiica mea, căci, de cînd s-a născut, am devenit expertă în filme de animaţie. Sînt convinsă că acesta va fi în topul celor mai bune zece de gen.”
Pentru că se cunosc şi au lucrat împreună încă de la începutul anilor ’90, cei doi actori au avut o cerere specială, după cum spune Banderas: ”În mod normal, în animaţie lucrezi singur. Dar acum a fost singura dată cînd am cerut să lucrez împreună cu Salma, pentru că funcţionăm foarte bine împreună, ba chiar ne batem forte bine în faţa camerelor de filmat. Avem un ritm comun şi putem improviza. Realizatorii au fost de acord, aşa că am făcut o sesiune de înregistrări împreună. A fost grozav să lucrăm din nou împreună.”
Despre partenerul ei de joc, Hayek spune: “S-a născut ca să fie acest motan. Lucrăm de mult timp împreună, şi e mereu o bucurie să ne reîntîlnim. Am improvizat unele replici care au fost păstrate în film. Îl cunosc atît de bine, iar el a intrat atît de mult în pielea personajului, încît atunci cînd înregistram singură aveam senzaţia că spiritul lui era acolo şi îmi dădea replica. Îl ador în acest rol şi ştiu exact ce ar spune, chiar dacă nu ar fi în aceeaşi cameră cu mine.”

Obstacolele din calea Motanului şi a găştii sale le pun doi eroi veniţi tot din poezioarele de copii, dar la fel de diferiţi de orice clişeu am fi aşteptat: bandiţii, soţi şi soţie, Jack şi Jill. Joe Aguilar îşi dorea un actor anume pentru personajul lui Jack, care să poată da o voce puternică, dură şi rea personajului. Acesta era Billy Bob Thornton, care declară, încîntat: “Am acceptat imediat, căci filmele pe care le fac eu nu sînt de genul celor care să poată fi văzute şi de copiii mei. Am căutat animaţii de calitate, iar aici nu mai e nevoie să spun că m-a atras în primul rînd faptul că sînt fan al seriei Shrek. Pe Jack l-am văzut ca pe un tip nu chiar nu inimă de aur, dar care are un soi de sensibilitate. Pentru că eu sînt foarte slab, a trebuit să fac un efort ca vocea să-mi sune ca a unui tip mult mai solid. Eu îi văd ca pe un fel de Popeye şi Olive; Jack e un tip rău, dar nu diabolic, egoist, dar care e depăşit în ambiţia de a obţine ce-şi doreşte de nevasta lui.”
Pentru personajul lui Jill a fost cooptată actriţa Amy Sedaris, care a contribuit cu tonalităţile vocii ei, aspre, dure. Dar despre personaj, actriţa spune: “Hai să vedem altfel lucrurile: Jill îşi doreşte de la viaţă mai mult decît i s-a oferit pînă acum. Aşa că, de ce să nu aleagă calea ilegalităţilor. Acolo ştia că va putea să-şi dea cu adevărat măsura talentelor ei.”

MOTANUL ÎNCĂLTAT E PUS… LA LOCUL LUI…
Era evident că publicul iubea lumea lui Shrek, dar, cînd a venit vremea ca realizatorii să creeze lumea Motanului Încălțat, s-a luat decizia să se rămînă în același univers ușor de recunoscut, dar care să aibă personalitatea sa proprie. Joe Aguilar explică: “Ne-am dat seama că nu ne puteam îndepărta prea mult de Shrek și nu puteam redesena întregul univers. Am reușit să realizăm lume care să aibă aceeași atmosferă.” Chris Miller adaugă: “E un fel de lumea de poveste cu aer mediteraneean. E foarte caldă, luminoasă și colorată. Deciziile au pornit de la personaj, care e romantic și pasional.”

Echipa a fost influențată de decorurile din vechile filme ale lui Sergio Leone, cu arhitectură spaniolă. Responsabilitatea i-a revenit scenografului Guillaume Aretos, care a lucrat ca director de creație la părțile a doua și a treia din Shrek. “Ce m-a incitat cel mai mult aici a fost personajul în jurul căruia am construit o lume stilizată, cu umbre simbolice, cu multe culori.”
Regizorul declară și el: „Am vrut să avem o abordare de spaghetti western, am folosit cadre largi, ba chiar și ecran împărțit, dar nu am vrut să ne limităm la asta, căci Motanul Încălțat nu se limitează doar la genul western, ci are și trăsături de aventuri, precum Indiana Jones sau seria James Bond.”
Pentru că personajul era, literalmente, unul sucit, așa că toate formele au fost create ca să i se potrivească și nimic nu are linie dreaptă. Pentru iluminare, s-au folosit ca referință filme spaniole, și s-a optat pentru un stil mai liber, mai puțin realist. Motanul e mic de statură, așa că și decorurile respectau proporțiile, de aceea s-au folosit jocuri de umbre și lumini.
Orașul care a servit ca sursă principală de inspirație a fost San Miguel de Allende, din centurl Mexicului, cu clădirile sale neocoloniale de culoarea argilei arse.
Personajul-cheie în asamblarea acestui decor a fost editorul. Eric Dapkewicz si-a făcut temele uitîndu-se la filme clasice precum “The Good, the Bad and the Ugly” sau “A Fistful of Dollars,” iar rezultatul a fost un stil unic care aduce un omagiu genului. Cel care a întregit atmosfera a fost compozitorul Henry Jackman, care are experiență atît cu blockbustere de acțiune, cît și cu comedii romantice. Acesta a participat, ca și editorul, încă de la început la producția filmului, pentru a-i stabili ritmul și ambianța.
Un alt membru esențial al echipei a fost Guillermo del Toro, care, după o vizită la DreamWorks Animation, a acceptat în numai 24 de ore să facă parte din proiect. A devenit producător executiv și consultant, ceea ce a fost de un ajutor imens pentru echipă. El a fost, de exemplu, cel care a creat povestea din copilărie a lui Hopa-Mitică, cînd îi plăcea să inventeze lucruri, ceea ce a dus la dezvoltarea personajului într-un mod comic, dar și inteligent. Cineastul a fost atît de entuziasmat de participarea sa la proiect, încît a dat chiar și voce unui personaj – Comandantul orașului San Ricardo.

… LA SOL…
Una din cele mai comice secvențe a fost cea în care, la cantină, fiind marți, toată lumea care intră acolo trebuie să participe la un duel al… dansului. Pentru coregrafie s-a apelat la una Laura Gorenstein Miller, fondatoare, coregrafă și director artistic al trupei de dans modern Helios Dance Theater. Pentru scena de dans s-au folosit cu umor influențe din flamenco, dans de societate latin și dans contemporan. Doi dansatori au repetat timp de o săptămînă, pentru ca apoi animatorii de mișcare să capteze imaginile, pentru a le prelucra pe calculator. Laura Miller spune: “Cel mai mult mi-a plăcut că a trebuit să imaginez un dans în care unul din parteneri are fața acoperită de o mască; astfel, nimeni nu știa că este o fată, iar eu am fost nevoită să fac mișcările mai masculine, mai agresive decît le-aș fi creat în mod normal pentru o fată.”

…ȘI SUS, ÎN NORI…
Dar acţiunea din „Motanul Încălţat” nu înseamnă doar întreceri de dans, ci şi panorame extinse deasupra oraşului, sus, în nori de culoarea argilei, dar, mai ales, efecte vizuale 3D, căci filmul a fost gîndit încă de la început să fie proiectat în tehnologie Tru 3D. O misiune cu adevărat dificilă.
Scenograful Guillaume Aretos spune: “De la început am vrut să profităm de oportunităţile pe care le oferă tenologia 3D. În secvenţa în care eroii plantează boaba magică de fasole se iscă o furtună, o tornadă care aruncă energie pe pămînt şi face vrejul de fasole să crească pînă dincolo de nori. Aici, tehnologia 3D ne-a ajuat să creăm o profunzime şi o bogăţie a detaliului pe care, altfel, nu le-am fi avut.”
Aceasta a însemnat ore de studii şi nenumărate schiţe, şi, pentru că erau greu de găsit vrejuri uriaşe de fasole, scenograful a apelat la Muzeul Luvru, mai precis, la Musée des Arts Décoratifs, care adăposteşte o secţiune Art Deco, cu pereţii sculptaţi în lemn, cu mobila – un cuier, o masă, un scaun, cu rama geamului şi modelul de pe tavan, care par că ies toate dintr-o vînă continuă. Aretos spune: “M-am gîndit că vrejul de fasole poate să-i ducă pe toţi în nori, dar cu efecte stereo, căci liniile drepte sau unghiulare pot fi plictisitoare. Aşa, am creat un vîrtej forte periculos şi care ne ţine cu sufletul la gură, iar eroii noştri trec prin diverse stări care întreţin tensiunea, dar şi prin momente de respiro, romantice, pentru ca apoi să avem un trăznet. Şi totul e înconjurat de nori, iar camera se mişcă printre ei. Avem aici o profunzime pe care un desen sau un morfism nu ar reuşi să le redea.”
Regizorul spune şi el: “Această secvenţă e realizată la o scară uriaşă. Un vrej de fasole care creşte şi creşte şi creşte şi poartă cu el două pisici şi un ou, totul înconjurat de mase amorfe de apă, foc, pene, şi, mai ales, de nori – acestea au creat mari dificultăţi animatorilor. Am avut ocazia să creăm un peisaj care nu a mai fost explorat înainte, unde gravitatea nu funcţionează la fel ca pe Pămînt. Norii se mişcă permanent şi îşi schimbă mereu forma, aşa că am petrecut luni întregi pentru a explora nenumărate moduri de a realiza aceste efecte. Iar echipa noastră a făcut o treabă extraordinară creînd un univers cu această profunzime, care e atît de eficient în 3D! E eteric, dar şi puţin suprarealist.”
Responsabilul cu efectele speciale, Amaury Aubel, explică: “A fost o adevărată încercare să animăm norii, să-i modelăm, să-i facem să interacţioneze cu personajele. Iluminarea a fost, de asemenea, o problemă dificilă, căci personajele trebuia să reacţioneze realist la lumină
Aici au intervenit computerele! Ken Museth, de la departamentul de cercetare şi dezvoltare din cadrul DWA, a creat un program capabil să gestioneze un volum gigantic de informaţie. Formele modelate puteau fi, astfel, transformate în nor prin randarea texturii, dîndu-le un aspect realist şi oferind spectatorului o experienţă vizuală spectaculoasă.

ADIOS, GATOS Y HUEVO
Pentru regizorul Chris Miller, ca şi pentru ceilalţi membri ai echipei şi ai distribuţiei, magia animaţiei constă în transformarea unui efort de grup într-o viziune cinematografică. Miller mărturiseşte: “Ador animaţia, pentru că oferă posibilităţi nelimitate în termeni narativi şi poţi crea un univers nou exact aşa cum îţi doreşti. Iar mie îmi place această idee. Dar, fie că e vorba de o animaţie, fie că e vorba de un film cu actori, totul se reduce, pînă la urmă, la cît de bine ştii să spui o poveste, şi cît de bine pot relaţiona spectatorii cu personajele.”

Zach Galifianakis spune şi el: “Poezioara spune că Hopa-Mitică a căzut de pe un zid, iar sătenii nu au mai putut să-l pună înapoi, şi atît. Dar în filmul nostru, povestea e mult mai profundă şi vezi că personajul are mult mai multe nuanţe. Apoi mai e şi relaţia lui cu acest motan aventuros. Cine nu şi-ar dori să vadă un pisic care e prieten cu un ou? Stai tu aşa, şi te gîndeşti ce ţi-ar plăcea să vezi împreună, şi îţi zici: ştiu! Un motan şi un ou! Ei bine, avem un film pentru tine exact cu asta!”

Antonio Banderas vorbeşte admirativ nu numai despre misiunea gigantică de a face un film animat pe computer, ci şi despre fineţea detaliilor dintr-un asemenea film: “Îmi aduc aminte că, în timpul filmărilor la “Shrek 2”, Eddie Murphy era uimit de toţi aceşti artişti extraordinari, care îţi fură un pic din sufletl tău şi-l aduc pe ecran, ca să-l vadă toată lumea. Sînt exact cuvintele pe care aş fi vrut să le spun şi eu.”

Producătoarea Latifa Ouaou spune: “La acest proiect au lucrat maimult de 620 de artişti, din peste 20 de departamente. Văzînd aceste cifre îţi ai seama cît de important e ca fiecare om implicat să lucreze alături de ceilalţi, împărtăşind un scop comun. Am simţit cu adevărat că am avut cu toţii o afinitate care ne-a permis să avem o experienţă cinematografică cum rar întîlneşti.”

Regizorul Chris Miller conchide: “Înainte de toate, “Motanul Încălţat” e o comedie, un film de aventuri grozav, dar care poartă şi un mesaj: oricine merită o a doua şansă în viaţă şi îţi poţi schimba cursul vieţii în orice moment, căci nu e niciodată prea tîrziu.”

Slabit
Machiajul.ro
advertisment
advertisment